DOCUMENTARUL UNEI REGRESII: 20 de ani de eforturi de integrare și o lună de DECLARAȚII IRESPONSABILE. Cum a reușit România „să zdruncine încrederea” UE și NATO

După mai bine de 20 de ani de eforturi de integrare a României în NATO și, pe urmă, în Uniunea Europeană, politicienii de la București reușesc, în premieră, contraperformanța de a pune România în cea mai dificilă situație în raport cu partenerii ei europeni și euro-atlantici de la aderare și până acum. Reacțiile din ultima lună venite din partea oficialilor UE și NATO față de România ilustrează că ne aflăm în fața unei crize de credibilitate fără precedent. Aceasta își are cauzele în războiul politic intern pe marginea încercării de demitere a președintelui Băsescu și a fost amplificată de declarațiile total neprotocolare ale președintelui interimar Crin Antonescu și ale premierului Victor Ponta față de partenerii externi.

Doi politicieni care nu au avut o contribuție pe parcursul aderării se „răzvrătesc”, în unele momente iresponsabil, răspunzând criticilor care vin de la Washington și Bruxelles cu alte critici, care iau forma unor atacuri la persoană. Naționalismul populist pe care îl îmbracă discursul public din ultima vreme al lui Crin Antonescu și Victor Ponta gâdilă orgoliul unei părți importante din populație, care-și regăsește astfel „mândria” în fața marilor puteri, dar creează îngrijorare și ridică semne de întrebare în cercurile politice occidentale, acolo unde un astfel de limbaj pare, în cel mai bun caz, bizar.

Angela Merkel „dă declarații pe ce i-a spus Băsescu la telefon” (Antonescu, 13.08), Barroso, „ditamai șeful CE, tratează România neglijent și îi trimite d-lui Ponta scrisori din vacanță” (Antonescu 13.08), „Viviane Reding este în campanie pentru PDL” (Ponta, 25.07). Atitudinea liderilor de la București zădărnicește, cu fiecare declarație, progresele în materie de politică externă, dar și de imagine în plan internațional, la care au muncit cel puțin două generații de politicieni înaintea lor.

Primii care au vorbit despre nevoia ca țara noastră să devină membră NATO au fost, imediat după Revoluție, Corneliu Coposu, Ion Rațiu și Regele Mihai.

Acum, la mai bine de cinci ani de la aderarea la Uniunea Europeană, Bruxelles-ul spune că i-a fost „zdruncinată încrederea” în România, iar angajamentele Bucureștiului nu mai au credibilitate nici în fața Comisiei Europene, nici în fața Statelor Unite, după cum a dat de înțeles luni și emisarul Administrației Obama la București, Philip Gordon.

Ceea ce este ignorat în această perioadă, în febra declarațiilor pe tema referendumului pentru suspendarea lui Traian Băsescu, este că România a obținut numeroase avantaje vitale pentru dezvoltarea economică și democratică de pe urma aderării la NATO și UE. Aceste beneficii au atras de la sine și angajamente, obligații pe care România le are în calitate de stat membru al celor mai puternice două entități din lume. Primul dintre ele este respectul pentru statul de drept și pentru separația puterilor în stat. Jocul în hora europeană și transatlantică are aceleași reguli pentru toate națiunile. România nu numai că nu respectă acum aceste reguli, dar nu acceptă nici criticile celor care cer să își corecteze pașii, în detrimentul intereselor economice și strategice.

România versus UE

Este adevărat că nu au existat poziții oficiale ale unor state membre UE pe tema evenimentelor politice de la București, dar Comisia Europeană a exercitat toate aceste luări de poziție în ultimele luni. „Îngrijorarea” este cuvântul care se regăsește în toate aceste luări de poziție: „Evenimentele din România din ultimele trei săptămâni au fost motiv de îngrijorare pentru CE. În fiecare stat membru, avem nevoie de respect pentru instituțiile democratice și statul de drept. Evenimentele din România ne-au zdruncinat încrederea. Luptele politice nu justifică subminarea principiilor democratice„, a declarat luna trecută președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, cu ocazia adoptării noului raport pe Justiție al României.

Poziția lui Barroso a fost întărită în repetate rânduri de Comisarul european pentru Justiție și vicepreședintele Comisiei Europene, Viviane Reding: „Suntem, în continuare, extrem de preocupați de situația democrației în România. Noi privim faptele, nu promisiunile, legile, nu scrisorile”, a declarat în urmă cu trei săptămâni Reding, care a precizat că a primit „sute de e-mail-uri (despre situația din România, n.red.), dintre care unele prezintă fapte foarte șocante”.

Drept răspuns la criticile lui Reding, Ponta a acuzat-o pe vicepreședinta CE că „face campanie pentru PDL” și că „nu are habar” de adevărata situație de la București. „Doamna Reding habar nu are, era informată de Monica Macovei că arestăm judecătorii Curții Constituționale. Este în campanie electorală pentru PDL, nu are habar și comite un gest de campanie”, a acuzat primul-ministru.

Nemulțumit de lipsa de efecte a angajamentelor lui Victor Ponta față de Comisia Europeană, Barroso a trimis, la sfârșitul săptămânii trecute, o scrisoare în care cerea României să aplice „deplin și riguros” toate recomandările din raportul pe Justiție, o măsură „esențială pentru credibilitatea României și pentru stabilitatea economică și financiară”. Replica Guvernului a fost că Executivul european „nu are informații complete”, aceeași atitudine pe care a demonstrat-o și după criticile Comisiei de la Veneția, și după criticile Statelor Unite.

Președintele interimar a fost, luni, mult mai dur în reacții și l-a acuzat pe Jose Manuel Barroso că tratează „neglijent România”, în timp ce pe Angela Merkel a învinuit-o că se informează doar din telefoanele cu președintele suspendat: „Nu e acceptabil să dai declarații pe ce ți-a spus Băsescu la telefon, așa cum a făcut doamna Angela Merkel. Nu se poate să fii ditamai președinte de Comisie Europeană, ca domnul Barroso, și din vacanță de undeva să-i mai trimiți o scrisoare domnului Ponta fără să știi ce s-a întâmplat aici„.

Date fiind tensiunile Bruxelles-București, este de așteptat ca România să fie unul dintre primele puncte de pe agenda Parlamentului și a Comisiei, după încheierea vacanței de vară.

România versus SUA

Statele Unite și-au exprimat, la rândul lor, îngrijorarea față de evenimentele de la București, prin vocea ambasadorului Mark Gitenstein.

Diplomatul a făcut apel la politicienii români, în mai multe declarații publice recente, să respecte statul de drept și independența Curții Constituționale și să nu exercite presiuni în procesul de validare sau invalidare a rezultatului referendumului pentru demiterea lui Traian Băsescu.

Gitenstein, care a avut mai multe întrevederi cu oficialii români în ultimele săptămâni, a făcut recent un un comentariu care poate fi interpretat drept un avertisment pentru politicienii români: „Guvernele vin și pleacă, atât în România, cât și în SUA, dar ceea ce este important este parteneriatul dintre cele două țări”.

Replica a fost repetată luni și de emisarul trimis de Washington la București, ca urmare a „îngrijorărilor” Administrației Obama față de funcționarea democratică a României.

Cu vizita lui Philip Gordon în România, presiunile diplomatice s-au intesificat, iar mesajul pentru politicienii români a fost mai dur ca niciodată: „Au existat, așa cum se știe, acuzații credibile de vot ilegal masiv la referendum, au fost demersuri de schimbare a listelor cu votanți, care ar schimba cvorumul de vot și, se pare, încercări de presiune asupra Curții Constituționale privind validarea referendumului. Toate aceste acuzații au ridicat semne de întrebare privind legitimitatea oricărui rezultat care este așteptat”, a spus Philip Gordon, citat de Mediafax.

Totodată, americanul a subliniat că țara sa susține poziția lui Barroso față de România și că, deși a „auzit ce trebuia” în timpul întrevederilor cu Traian Băsescu (primul vizitat), Crin Antonescu și Victor Ponta, așteaptă să vadă acțiunilor care vor urma vizitei sale.

În replică, președintele interimar a acuzat luni Ambasada SUA că îl susține pe Traian Băsescu. De asemenea, în vreme ce Ponta a fost mult mai diplomat și a declarat că îi este „recunoscător” lui Gordon, cu care s-a întâlnit în SUA și la începutul anului, Crin Antonescu a spus despre oficialul american că a venit la București dezinformat.

Dată fiind implicarea pe care Statele Unite o au deja în conflictul de la București, prin Mark Gitenstein și, mai nou, prin Philip Gordon, este de așteptat ca americanii să monitorizeze România mai atent decât până acum.

În acest context, existența unor noi „îngrijorări”, atât la Washington, cât și la Bruxelles, nu ar face decât să intensifice această criză diplomatică și să prejudicieze statutul României de membră NATO și UE, un statut obținut prin nenumărate eforturi.

GÂNDUL VĂ PREZINTĂ CRONOLOGIA INTEGRĂRII EUROPENE ȘI TRANSATLANTICE A ROMÂNIEI (Sursă: dosarele MAE)

MOMENTELE-CHEIE ALE ADERĂRII ROMÂNIEI LA NATO

– iulie 1990 – Petre Roman, la acea vreme prim-ministru al României, trimite Secretarului General al NATO, Manfred Worner, o invitație de a vizita România și propune acreditarea unui ambasador român la NATO.

– decembrie 1991 – România participă la prima întâlnire a Consiliului de Cooperare Nord-Atlantic (NACC)

– februarie 1992 – Secretarul general al NATO efectuează o vizită în România, ocazie cu care este inaugurat Centrul Euro-Atlantic

– ianuarie 1994 – România este prima țară post-comunistă care se alătură programului Parteneriatului pentru Pace

– octombrie 1995 – România semnează Acordul privind Statutul Forțelor între membrii NATO și participanții la Parteneriatul pentru Pace.

– mai 1996 – Secretarul general al NATO, Javier Solana, efectuează o vizită în România

– februarie 1997 – Președintele Emil Constantinescu se întâlnește la Bruxelles cu membrii Consiliului Nord-Atlantic și cu secretarul general al NATO, Javier Solana, ocazie cu care reafirmă dorința României de a adera la Alianța Nord-Atlantică.

– iulie 1997 – are loc summit-ul NATO de la Madrid, în care Republica Cehă, Ungaria și Polonia primesc invitația de a se alătura Alianței. România este descrisă drept unul dintre statele candidate care au realizat progrese semnificative în îndeplinirea criteriilor de aderare.

– octombrie 1998 – Parlamentul român aprobă cererea NATO ca avioanele Alianței să poată utiliza spațiul aerian al României pentru posibile operațiuni militare împotriva Iugoslaviei

– aprilie 1999 – NATO solicită României deschiderea spațiului aerian pentru avioanele aliate; CSAT, Parlamentul și Guvernul României acceptă.

– februarie 2000 – Secretarul general al NATO, George Robertson, efectuează o vizită la București

– septembrie 2001 – Parlamentul decide participarea României la lupta NATO împotriva terorismului internațional, inclusiv cu mijloace militare.
– martie 2002 – Bucureștiul este gazda summit-ului „Primăvara noilor aliați”, la care participă țările candidate la NATO.

– noiembrie 2002 – Summit-ul NATO de la Praga – România este invitată să înceapă convorbirile de aderare.

– decembrie 2002 – Are loc la Bruxelles prima rundă a convorbirilor de aderare a României la NATO. Delegația României este condusă de Mihnea Motoc, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe.

– ianuarie 2003 – Are loc a doua rundă a convorbirilor de aderare a României la NATO, după care experții NATO în probleme de apărare, securitate și economice vizitează România.

– martie 2003 – România semnează la Bruxelles Protocolul de Aderare la NATO

– martie 2004 – Primul-ministru Adrian Năstase efectuează o vizită la Washington, pentru depunerea instrumentului de aderare a României la Tratatul Atlanticului de Nord

– 2 aprilie 2004 – Ceremonia înălțării drapelelor de stat la Cartierul General al NATO din Bruxelles – România este, oficial, membră NATO

MOMENTELE-CHEIE ALE ADERĂRII ROMÂNIEI LA UE

– februarie 1993 – România semnează Acordul European – un tratat de asociere între România și statele membre, care a intrat în vigoare doi ani mai târziu

– iunie 1995 – Depunem cererea de aderare la Uniunea Europeană;

– martie 1998 – Este lansat, oficial, procesul de extindere al Uniunii Europene. Încep negocierile de aderare cu Ungaria, Polonia, Estonia, Cehia, Slovenia și Cipru. România nu este luată în calcul pentru acest val de extindere.

– mai 1999 – Tony Blair, pe atunci premierul Marii Britanii, vine la București și vorbește în Parlament despre susținerea Londrei pentru integrarea noastră europeană și trans-atlantică

– iunie 1999 – România adoptă Planul Național de Aderare la Uniunea Europeană;

– decembrie 1999 – are loc summitul de la Helsinki, la care Consiliul European decide începerea negocierilor de aderare cu România, Slovacia, Lituania, Bulgaria și Malta. Tot aici, se recunoaște statutul de candidat al Turciei;

– februarie 2000 – sunt inițiate negocierile oficiale de aderare a României la UE

– decembrie 2001 – Consiliul European anunță statele care ar putea încheia negocierile de aderare până la sfârșitul anului 2002: zece țări sunt incluse pe această listă, aderarea României și Bulgariei este amânată

– noiembrie 2002 – Comisia adoptă două „Foi de parcurs” – pentru România și Bulgaria, iar Parlamentul European fixează ca posibilă dată de aderare 1 ianuarie 2007

– decembrie 2004 – Consiliul European confirmă politic încheierea negocierilor cu România și recomandă semnarea Tratatului de aderare în aprilie 2005

– aprilie 2005 – Parlamentul European adoptă rezoluția referitoare la aderarea României și Bulgariei în 2007

– aprilie 2005 – Președintele Train Băsescu și primul-ministru bulgar Simeon de Saxa Coburg participă la ceremonia desfășurată la Abația de Neumunster din Luxemburg, unde semnează Tratatul de Aderare la UE

– octombrie 2005 – este adoptat un raport de monitorizare al Comisiei Europene, care atrage atenția că România și Bulgaria trebuie să facă eforturi suplimentare în domeniul judiciar, al luptei anticorupție, dar și pentru întărirea statului de drept

– septembrie 2006 – Comisia Europeană recomandă Consiliului European aderarea României și Bulgariei la UE în 1 ianuarie 2007, cu mențiunea că va continua să monitorizeze lupta anticoruptie și ale sectoare deficitare

– 1 ianuarie 2007 – România și Bulgaria aderă la UE